Haina il face pe om...

... sau mai exact titlul
Prin natura locului de munca, intalnesc oameni de toate varstele si de toate categoriile (batranelul simpatic, batrinica-stie-tot, doamna certareata, domnul vesnic ocupat, etc), dar, dintre toate, se distinge (si nu ma pot abtine de la a face kitsch-ul de comparatie ce urmeaza) ca Luceafarul intre stele, categoria "brand uman".
Ca sa exemplific: "Buna ziua, sunt Profesor Doctor Docent, laureat al premiului "Nobel" pentru pace, literatura, fizica nucleara si medicina, rector al universitatii "Hiru Sparet", membru fondator al cenaclului "Flacara" si autorul bestseller-ului "Cum sa te lauzi mai cu spor", Gheorghe Gheorghe".  In regula domnule Gheorghe, ati realizat multe la viata dvs. si, probabil, va gadila orgoliul sa imi spuneti si mie (nu ca m-ar interesa), dar, ganditi-va, poate adorm pana ajungeti la partea esentiala (numele) SI, intamplator, doar dupa nume va pot cauta. Pana si Picasso (care chiar avea de unde alege, ca doar 18 ii erau doar numele) s-a limitat la 2. Nu stiu ce sa zic domnule Gheorghe, tare mi-e teama ca prea multa reclama e echivalentul a zero reclama uneori, sau chiar mai rau...
Semnat: Specialist PR, Alexandra (na!)

Soferul de taxi

primul stereotip dintr-o serie de multe...

Si azi, ca in multe alte dimineti, m-am 1. trezit tarziu, 2. enervat ca nu imi gaseam hainele si 3. invartit aiurea prin casa pana cand nu am mai avut timp de nimic, deci, am apelat, DIN NOU, la taxi. Cred ca daca ar fi sa pun la pusculita banii pe care ii dau pe taxi, as duce-o mult mai bine. Sincer, cred ca mi-as permite si o a doua vacanta de vara in fiecare an.
In fine, urc in taxi si spun "Catre strada X, va rog, raman 5 minute si apoi ne itnoarcem pe strada Y." "Hehe, domnita (cine zice domnita in zilele noastre?!) puteti ramani si 10 minute sau chiar pana maine, eu va astgept cuminte. Stiti..." Si da, puteam sa zic "Nu stiu si nici nu imi doresc", dar m-am gandit sa fiu draguta, in fond, omul chiar venise in cele 5 minute anuntate de dispecera. Demaram in tromba (si cu masina, si cu povestea vietii lui), trecem de primul rosu (in faza asta, deja STIAM mai multe decat vroiam). Mai mergem putin, mai scoate capul pe geam sa injure pe doamna care, sarmana, chair mergea regulamentar pe sensul ei (!!!), in timp ce continua cu istoria vietii lui. De ce nu mi-a sunat telefonul in tot timpul asta? De ce nu ne-a oprit politia?! De ce, Doamne, trebuie acuma sa traiesc cu toata istoria medicala, familiala si asa mai departe a omului incrustata in memorie?! Cred, sincer, ca as putea sa scriu biografia omului, sau, macar sa fac un "Stiati ca?" destul de la obiect. Inteleg ca datorita ochelarilor pe care (mai nou) ii port am o cautatura de psiholog, dar totusi... Chiar nu ma intereseaza ca de 30 de ore nu a mai iesit din masina (probabil nici pentur nevoi fiziologice, la cum mirosea acolo), sau ca a fost soferul personal al nu stiu cui, sau ca si-a inselat nevasta!!!
Intr-un final, ajungem la ultima destinatie si ii dau 20 de lei (cursa fusese 13 si ceva). Ii zic "De la 15 sa imi dati rest." Imi zice "Eu nu am decat 30 de lei, nu am cum sa va dau rest" si se uita duios la mine (a se citi "ia treci tu strada si schimba banii").  "Vai, chiar ca se castiga rau din taxi daca de ieri dimineata sunteti pe drumuri si abia aveti bani de o paine."
to be continued...

Bine v-am regasit!

... cu speranta ca nu m-ati abandonat, asa cum probabil ati crezut ca am facut eu

Sa incep cu, evident, scuzele. Dar nu sunt scuze, pe bune (tipic, nu?). De cand s-a terminat toata povestea cu nunta si luna de miere (care pare asa departe ca parca nici n-a fost) am reintrat in paine cum s-ar zice (sau, mai pe romaneste, am reinceput sa merg la lucru, unde au reinceput sa apara fel si fel de chestii care au reinceput sa ma tina la birou pana spre seara sau, pana in faza in care nu mai am chef de nimic.)

N-am mai citit de cam o luna (adica nu mai mult de 1 pagina, dupa care adorm), n-am mai gatit de nu stiu cand si cumparaturile le-am facut numai printre stropi, doar ca sa previn o eventuala panza de paianjen in camara (sau frigider).
In plus, am fost amandoi bolnavi (zici ca eram la concurs, care ia mai multe medicamente, sotul mult iubit a castigat, premiul fiind concediu medical pe 1 saptamana, losera de mine a mers la lucru, drep pedeapsa presupun).

Dar, DAR, sambata voi merge la festivalul de film francez. Foarte dragut si FOARTE ieftin si foarte altceva decat mersul la birou.
Promit sa continui saga nuntii si sa o incep si pe cea a lunii de miere. In plus, urmeaza sa postez un protest fata de soferii de taxi.
Va pup (no worries, nu mai sunt gripata)!