Despre dragoste...

DISCLAIMER: nu are legatura cu nimic actual, nu m-a lovit depresia, nu se cearta nimeni cu nimeni, totul e chiar bine (mai putin ca mi s-au terminat toate serialele si nu mai am la ce sa ma uit). 

... si alte lucruri prafuite

                                        Poza e de  aici

Adevarul este ca am fost mereu cel putin impresionata (sau impresionabila) de povesti cu printese si fericire vesnica (si tinerete, daca se poate).

Da, recunosc, am visat mult timp la balul de la finalul povestii si la printul pe cal alb. Ma rog, au fost cativa, calare pe martoage, dar in focul momentului, nu-ti mai dai seama. Iubesti fiecare tampenie. Daca va contraziceti "extremele se atrag", daca va intelegeti "suntem la fel". Ierti orice. Uiti si cum te cheama cand va intalniti. Cazi pe spate cand primeti o floare rupta din gard. Fiecare melodie de la radio e compusa special pentru tine si domnu' cu martoaga. Si cele care nu-s, sunt sigur compuse de surorile vitrege ale Cenusaresei care vor sa va desparta. Dragostea e chiar oarba (si, poate ca in anumite momente ii si lipseste cate-o doaga). Si dupa ce trece, incepi sa vezi inceputul de chelie, pasiunea pentru bere, martoaga ce era, de fapt, o Dacie... 

Dar, intrebarea existentiala este: Ce faci cand se goleste borcanul? Cand nu mai exista iubire? Faci bagajul (de amintiri) si pleci in lumea larga? Suferi? Plangi? 

Sincer, am trecut prin toate (plecat, bagaj, plans, ras, suferit, etc.) doar ca sa constat acum ca tot plansul si toata disperarea (si pana si amintirile) nu-mi mai apartin. Poate borcanul nici n-a fost plin pana acum.

Sunt un om normal care traieste in lumea reala (cu cate un mic Disney night pe ici-colo) langa un alt om normal. Mai nou, in perfecta legalitate. Si, in curand, in propriul nostru cuib.